Andrei Bivolan, “Maluma de România” la Gospodar fară pereche. Cât de bine seamănă cei doi

Andrei Bivolan, “Maluma de România” la Gospodar fară pereche. Cât de bine seamănă cei doi

“Făt-Frumos din Oltenia”, așa a cum a fost prezentat de Geanina Ilieș la “Gospodar fară pereche”, Andrei Bivolan este “fratele geamăn” al lui Maluma. Cel puțin asta este concluzia noilor sale admiratoare de pe rețelele sociale.

Andrei Bivolan cu siguranță va face “victime” după apariția să la “Gospodar fară pereche”.  Este un tip isteț, absolvent de Drept, dar și super fit: mersul la sala este o pasiune pentru el, iar asta se vede cu ochiul liber. Are un six pack de invidiat, la fel că și cântărețul Maluma, cu care fanele l-au comparat. Bruneți, cu barba îngrijită, bine făcuți, cu corpul super lucrat la sala, Andrei și Maluma par frați  :)

Andrei Bivolan de la Gospodar fară pereche de mărturisit că principala lui ocupație este să aibă grijă de animalele de la un centru de echitație, însă își câștigă existența și ca instructor de fitness și personal trainer.




“Am avut multe iubite, peste 6-7 relații serioase, doar că nu știu unde este problema. Scuza-mă că vorbesc așa de tremurat, dar ești  așa de frumușica”, i-a spus “Maluma de Romania” Geaninei Ilieș.

Citește și: Andrei Bivolan, un gospodar pasionat de sala de fitness. Ce calități trebuie să aibă o femeie că să îl cucerească

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Gospodar fara Pereche

Articole pentru emisiune Gospodar fara Pereche

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni