VIDEO Cine sunt fetele lui Dan Dicu: două directoare și o economistă

VIDEO Cine sunt fetele lui Dan Dicu: două directoare și o economistă

Din cele cinci fete care s-au înscris pentru Dan Dicu, numai trei sunt norocoase. Haiducul nostru a pus ochii pe Mihaela, Rodica și Elena, care vor avea prilejul să vadă frumoasa lui fermă din Bobicești, Olt.

Mihaela Mărăcine are 22 de ani și un trecut comun cu al lui Dan: ambii au trecut printr-un divorț. Mihaelei i-a plăcut foarte mult ideea de haiduc, iar caracterul lui Dan a fost cel care a convins-o pe deplin să se înscrie la emisiune. „Cred că sunt potrivită pentru el, deoarece împărtășim pasiuni comune, sunt harnică, independentă, organizată și frumoasă”, spune ea. Îi plac bărbații puternici, independenți, inteligenți și familiști, iar Dan pare să adune la un loc toate aceste calități.

Mihaela este manager de restaurant, este singură de aproximativ un an, nu are copii, iar în timpul liber merge la sală, face echitație, călătorește și citește. Ea este din București și nu a locuit niciodată la țară. Singura experiență pe care o are cu un astfel de trai este un voluntariat la o fermă, dar crede că se poate adapta ușor în gospodăria lui Dan Dicu. Abia așteaptă să facă echitație odată ce ajunge la fermă și spune că nu se teme de niciun animal domestic. 

Rodica Murariu, și ea din București, are 37 de ani și este economist de profesie. Mamă singură a unei fetițe de 5 ani, Rodica își caută pe cineva apropiat sufletului. Nu a mai avut o relație de doi ani și jumătate, iar tot timpul său liber i-l dedică fetiței. Pentru ea, aspectul fizic al partenerului este prea puțin important, dar își dorește foarte mult un bărbat bun, afectuos, care să nu mintă. 

Ca și Mihaela, ea nu are experiență în agricultură, petrecând doar ocazional câte o săptămână la țară, pe la rude. Abia așteaptă să-l cunoască pe Dan și pe căluții lui, iar despre șederea la fermă speră să fie o experiență frumoasă. 

Elena Stanciu este cea de-a treia norocoasă care ajunge la ferma haiducului din Bobicești. Ea are 37 de ani, este din Vaslui, divorțată și are o fată de 14 ani din căsnicia anterioară. Ca și fetele cu care concurează la inima lui Dan, Elena nu știe prea multe despre ce implică traiul la țară, dincolo de vizitele pe care le făcea bunicilor în copilărie. 

Elena este director de vânzări la un post de radio local, iar în timpul liber îi place să citească, să călătorească, să meargă la sală sau la cursurile de dans popular de care este pasionată. Alergia la părul de pisică ar putea să-i creeze neplăceri odată ajunsă la fermă, dar nu se teme să facă acest pas. 

Dan mi-a plăcut foarte mult că este realizat professional, asta spune foarte multe despre el. Avem multe în comun, așa sper. La prima vedere, este un bărbat plăcut, cu bun simț”, îl descrie Elena pe gospodarul care i-a făcut cu ochiul.

Dan Dicu este haiducul complet care promoveaza istoria locului in care traieste. El are o herghelie de cai faimoasa in zona si se ocupa intens de cresterea lor. Pentru el femeia ideala trebuie sa fie intelegatoare si sa fie dispusa sa accepte traiul la tara. 

Urmărește Gospodar fără pereche în fiecare luni pe PROTV, de la 20 30

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Gospodar fara Pereche

Articole pentru emisiune Gospodar fara Pereche

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni