S-a încheiat ultimul capitol din poveștile gospodarilor fără pereche

S-a încheiat ultimul capitol din poveștile gospodarilor fără pereche

Aventura gospodarilor care s-au înscris în emisiune să-și caute dragostea a ajuns la final, iar aseară am văzut cum s-au încheiat poveștile lor. A fost un episod plin de emoție, cu lacrimi, regrete, dar și multe zâmbete către un viitor împreună.

Gospodarul fără pereche și-a găsit perechea!” – este afirmația băieților care își construiesc un drum alături de fete. Călin a rămas cu Alexandra, Andrei cu Lola, iar Vasile și Filotheea au spus că-și continuă povestea împreună. Și pentru Biagio și Valerica s-a încheiat experiența într-o notă romantică, cu promisiuni de viitor.

Sunt extrem de fericită pentru gospodarii care și-au găsit jumătatea. A fost o experineță din care am avut cu toții de învățat, iar băieții care au rămas singuri cred că sunt mult mai hotărâți acum și știu ce vor de la o relație. Vreau să le multumesc tuturor celor care au fost alături de noi și au trăit intens fiecare pas parcurs în gospodării”, spune Geanina Ilieș.

Duminică, de la 13:30, înainte de reluarea finalului Gospodar fără pereche, Geanina ne așteapă LIVE pe pagina de Facebook a emisiunii, pentru a răspunde curiozităților despre acest sezon.

Gospodar fără pereche - Hai să facem dragostea rurală!

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Gospodar fara Pereche

Articole pentru emisiune Gospodar fara Pereche

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni